Centrul de Zi pentru Copii „Sfânta Maria” oferă copiilor din Sectorul 2 o gamă variată de programe cu caracter educativ, recreativ şi de petrecere a timpului liber

Atribuţiile Centrului de Zi pentru Copii “Sfânta Maria” au la bază obiectivul general de protecţie socială a copiilor şi familiilor aflate în dificultate, precum şi obiectivele specifice de susţinere a acestor familii în vederea prevenirii abandonului şcolar şi de creştere a capacităţii de integrare/ reintegrare socială, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, socializare, educaţie şi consiliere.

Centrul ”Sfânta Maria” acordă servicii pentru copiii domiciliaţi pe raza administrativ-teritorială a sectorului 2 , prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi activităţi educative, recreative, de socializare, dar şi de consiliere psihologică şi socială, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.

Copii cu vârste între 6 şi 14 ani, cu domiciliul în sectorul 2.

  • Copie certificat de naştere copil şi fraţi, după caz;
  • Copie acte identitate părinţi/ reprezentaţi legali, din care să rezulte că cel puţin unul dintre părinţi are domiciliul pe raza Sectorului 2;
  • Copie acte de stare civilă ale părinţilor (certificat de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces, etc);
  • Adeverinţe de venit ale părinţilor sau adeverinţă ANAF, din care să reiasă lipsa venitului.

Șef Centru: Elena Lăcrămioara ENE

Telefon Șef Centru: 0770 799 284 / 031 437 93 11

Adresa de email serviciu: complexul-sfanta.maria@social2.ro

Adresa:Str. Oituz nr. 9

Luni – Joi : 0800-1600

Vineri : 0800-1400

Ultima actualizare in 13 ianuarie 2021

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web