Marți, 14 februarie 2017, orele 16.00 la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, a avut loc, în cadrul Cenaclului literar „Octavian Goga”, o dublă lansare de carte:
•„Grădinarul cuvintelor/ The gardener of words”, autor Ion C. Ștefan;
•„Pe tărâmul iubirii”, Dan Florică.
Ion C. Ștefan – membru al U.S.R.
Autor a peste 34 de volume, acoperind aproape toate genurile și speciile literare:poezii, proză scurtă, roman, eseu literar, lucrări didactice de estetică și teorie literară, în calitate de fost cadru didactic la Colegiul Național „Matei Basarab”.
Menționăm câteva titluri de volume: „Luminiș de soare”; „Fotografii mișcate”; „Despărțirea de cuvinte”; „Atât de densă clipa”; „Scrisoare mamei”; „Ora de dirigenție a vieții”; „Lumini la ferestrele școlii”; „Lumina din oglindă”; „Întâlnirea de la muzeu”; „Umbra dintre noi” ș.a.
Referințe critice în volume și presa literară, sunt semnate de personalități, cunoscute precum: academician Vasile Tonoiu, Horia Bădescu, Vilia Banța, Petru Demetru Popescu, Gheorghe Bulgăr, George Șovu, Geo Călugăru, Laurențiu Ulici ș.a.
Dan M. Florică este absolvent al Facultăţii de Economie Generală din cadrul ASE Bucureşti, promoţia 1971.
Debutul literar a fost în anul 1979 prin intermediul antologiei de poezie şi proză a Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Giurgiu. De asemenea, în anul 1996 i-au apărut poezii în revista „Albina”, condusă de poetul Dumitran Frunză, dar şi în antologia de poezie şi proză, intitulată „Pași prin catedrale”, a cenaclului literar „Amurg sentimental”, apărută în 1997.
Debutul editorial are loc în anul 1998 prin placheta de versuri intitulată „Micropoeme”, apărută la editura „Amurg sentimental”.
Referinţe critice sunt semnate de: Dumitran Frunză, Daniel Deleanu, Constantin Carbarău, Marcel Crihană, lon Machidon, Florin Vasiliu, Vasile Moldovan, Radu Cârneci, Fănuş Băileşteanu, Florentin Popescu, Bogdan I. Pascu, Petre Fluieraşu,
Geo Călugăru, Nicolae Dan Fruntelată, lon C. Ştefan, Gabriel Dragnea, loana Stuparu.
Cărţi publicate: „Micropoeme”, „Greieri, până la stele”, „Majestatea Sa, Clipa”, „Ia zâmbetul cu tine”, „Cu fiecare stea privim nemărginirea”, „Din Ţara Râurilor”, „…Si vulturul aşteaptă”, „Înţelepciune din înţelepciune”, „Între lon Pillat şi Zhuang-Zi”, „Momentul adevărului”, „Lumina din gutui”, „Pe tărâmul iubirii”.

Referiri despre autori și cărțile lansate au făcut: Geo Călugăru, Victoria Milescu, Floarea Necșoiu, Victor Gh. Stan, Nicolae Roșu, Victor Atanasiu, Marian Dumitru, Ioana Stuparu, Doina Bârcă.
Fragmente din volumele lansate a citit actrița Doina Ghițescu.

Coordonator cenaclu – prof. Geo Călugăru.

Ultima actualizare in 16 iulie 2020

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web