ANUNȚ
Distribuire ajutoare alimentare din fondurile Uniunii Europene
POAD 2018/2021
În vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate – POAD, în anul 2022, D.G.A.S.P.C. Sector 2 va distribui pachete cu ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate incluse în grupul-ţintă precizat de actul normativ.
Categoriile de persoane care pot beneficia de pachete cu ajutoare alimentare, conform hotărârii, sunt:
- familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc in așezări informale.
Cantitățile de produse alimentare care se vor distribui fiecărui beneficiar sunt următoarele:
Făină albă de grâu 5 kg; | Conserva carne vită – 5 buc – 1,5 kg; |
Mălai 4 kg; | Conserva carne porc – 3 buc – 0,9 kg; |
Paste făinoase 0,8 kg; | Conserva pateu de ficat de porc – 5 buc – 1 kg; |
Ulei 4 L | Compot de fructe – 2 buc – 1,44 kg; |
Zahăr 2 kg; | Gem de fructe – 1 buc- 0,36 kg; |
Orez 4 kg; | Gem de fructe dietetic – 1 buc. – 0,36 kg. |
Produsele alimentare sunt ambalate în cutii de carton, inscripţionate, având o greutate de aproximativ 25,36 kg.
Sediul la care se vor distribui ajutoarele alimentare în Sectorul 2 este situat la adresa din B-dul Basarabia nr. 96, Sector 2, București, iar programul cu publicul se va desfăşura, de luni până joi, în intervalul orar 9.00-15.00, iar vineri între orele 9.00 -13.00.
Ajutoarele alimentare se pot ridica de către beneficiari în baza prezentării actului de identitate valabil (în original), verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a produselor.
Produsele pot fi ridicate de orice reprezentant al persoanei beneficiare, numai după prezentarea ambelor acte de identitate valabile (beneficiar şi reprezentant), în original.
Pentru persoanele singure, nedeplasabile, va fi asigurat transportul la domiciliu, pe baza programării telefonice prealabile, la numărul 021.310.14.29.
Programările telefonice se vor înregistra de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30, iar vineri între orele 8.00-14.00.
Transportul la domiciliu va fi anunţat telefonic cu cel puţin 24 ore înainte de livrarea produselor.
Ultima actualizare in 25 mai 2022