INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ACORDAREA  AJUTORULUI DE URGENȚĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI 2024-2025

INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENȚĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

 

Primăria Sectorului 2 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 acordă ajutoare de urgență pentru încălzirea locuinței în baza HCL Sector 2 nr. 308/28.09.2022.

Acest ajutor de urgență pentru încălzirea locuinței vine în sprijinul consumatorilor vulnerabili care au ultimul domiciliu pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 2 și care nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil, din motive ce țin de regimul juridic al locuinței.

Astfel, persoanele sau familia al cărui venit net lunar pe membru de familie nu depășește 1.386 lei inclusiv, cu respectarea eligibilității privind bunurile deținute, conform Listei bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului pot solicita acordarea ajutorului de urgență pentru încălzirea locuinței.

Pentru a putea beneficia de ajutor pentru întreaga perioadă a sezonului rece (noiembrie 2024 – martie 2025) cererile trebuie depuse până cel târziu la data de 20 noiembrie 2024. După această dată, pentru cererile depuse până la data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna respectivă, iar pentru cererile depuse după data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare.

În funcție de venitul pe membru al familiei, de sistemul de încălzire utilizat, precum și de numărul de camere al locuinței, cuantumul maxim al ajutorului de urgență pentru încălzirea locuinței este de 500 lei/lună în cazul încălzirii cu gaze naturale, combustibili solizi şi/sau petrolieri și energie termică furnizată în sistem centralizat, respectiv 600 lei în cazul încălzirii cu energie electrică, conform tabelului privind cuantumul ajutorului de urgență pentru încălzirea locuinței.

Cererile privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se pot depune în programul de lucru de luni până joi între orele 8:30-16:00 și vineri între orele 8:30-13:30 la sediile D.G.A.S.P.C. Sector 2, începând cu data de 15 octombrie 2024, după cum urmează:

  • Serviciul Integrant de Asistență Socială Baicului cu sediul în București, Str. Heliade Între Vii nr. 36, Sector 2, telefon 021.241.23.30, email: baicului@social2.ro;
  • Serviciul Integrant de Asistență Socială Colentina cu sediul în București, Str. Glinka nr. 7A, Sector 2, telefon 021.242.75.60, email: masinadepaine@social2.ro;
  • Serviciul Integrant de Asistență Socială Pantelimon cu sediul în București, Bld. Basarabia nr. 90, Sector 2, telefon 021.250.06.61, email: pantelimon@social2.ro;

Cererile vor fi însoțite de documente justificative privind componența familiei, veniturile realizate și bunurile deținute așa cum sunt detaliate în lista documentelor justificative.

Pentru toate solicitările înregistrate se vor efectua verificări prin anchetă socială.

Ultima actualizare in 30 octombrie 2024

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web