Vineri, 18 noiembrie 2016, orele 14.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc lansarea volumului de poezii „Culori pe eșafod”, autor Aura Dan.

Aura Dan s-a născut pe 23 ianuarie 1966, în orașul Tecuci, județul Galați. A început să publice versuri mai întâi pe grupurile de poezie și apoi pe site-urile literare: Grai românesc și Poeții noștri.
A debutat în anul 2015, printr-o plachetă de versuri „Rămășițe în culori”, care a cuprins 33 de poezii. A colaborat la câteva antologii literare, printre care amintim: „Speranța în versuri”, „Literatura de ieri, de azi și de mâine”, antologia bilingvă româno-rusă „Lumina cuvintelor” și antologia trilingvă româno-italiano-portugheză „Sub curcubeul prieteniei”. De asemenea, colaborează și la antologia bilingvă româno-italiană „Mugurii primăverii”, ce se află în curs de apariție.
Volumul lansat astăzi cuprinde 133 de poezii și după cum spune și autoarea, versurile sale sunt despre oameni, sentimente și gânduri, dragoste și doruri, fapte și visuri, poeziile fiind inspirate din natură, din jocuri de cuvinte, din bucurii și deziluzii, din revolte și neputințe și nu în ultimul rând din viață.
Referiri la volumul lansat astăzi au făcut scriitorii Geo Călugăru și Dumitru Dănăilă, poeții Maria Niculescu și Trandafir Sîmpetru, Liliana Liciu, prof. univ. Gheorghe Țiclete, Virginia Popescu, Doina Ghițescu, Cristina Crețu, Raluca Tudor, Diana Olteanu, Maria Filipiu, Ramona Muller,
A recitat actrița Doina Ghițescu .

Ultima actualizare in 16 iulie 2020

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web