Prevenție prin educație.

Cursuri de informare pentru persoanele vârstnice !

Comunicat de presă (07 noiembrie 2019)

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 organizează la Centrul de Servicii ”Ion Creangă” în fiecare joi, începând cu ora 11.00, cursuri cu durata de o oră, care au ca obiectiv informarea corectă a beneficiarilor centrului, în special a vârstnicilor, despre metodele privind creșterea calității vieții, imunitatea și autonomia.

În această săptămână, doamna dr. Corina Răducea, medic primar medicină de familie și psiholog clinician specialist a prezentat ”Rolul activităților fizice, sociale și mentale pentru creșterea stării de bine și a imunității” în care sunt explicate concepte teoretice pe înțelesul tuturor și efectuate exerciții în grup din fiecare categorie menționată, ușor de învățat, astfel încât fiecare participant să își aleagă ce i se potrivește pentru practica zilnică. Exercițiile fizice se axează pe tehnici de respirație și nu necesită vestimentație specială, în schimb, exercițiile pentru stimulare neurocognitivă necesită utilizarea ochelarilor de vedere pentru aproape.

Aceste cursuri se integrează în obiectivul general al centrului, care oferă servicii de recuperare medicală, fizioterapie, kinetoterapie, gimnastică medicală, consultații de medicină generală, consiliere juridică și asistență socială, recreere și socializare.

Creșterea imunității în sezonul rece reprezintă preocuparea tuturor. Sunt multe studii care arată că informarea de specialitate prin educație reprezintă o măsură importantă de prevenție a îmbolnăvirilor și susține creșterea calității vieții, pentru că poți recunoaște un semn sau simptom numai dacă ai învățat înainte, dacă ai cunoaștere despre acestea și nevoile organismului, cultivarea factorilor sanogenici. De asemenea, poți să preîntâmpini apariția bolii, dacă ai învățat despre măsurile aplicate mediului și individului, precum și despre combaterea factorilor de risc.

Pentru înscrieri şi informaţii – cei interesați se pot adresa la sediul Centrul de Servicii ”Ion Creangă”, Str. Valer Dumitrecu nr. 33 sau la numărul de telefon: 0770.800.342.

Ultima actualizare in 16 iulie 2020

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web