Primăria Sectorului 2, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, a organizat vineri, 30 august, un eveniment dedicat Zilei Limbii Române.
Copiii de la Centrul de zi „Pinocchio”, Complexul „Casa din Tei”, Centrul de Servicii pentru Copilul cu Handicap, CPRU „Cireșarii”, Serviciul Alternative de Tip Rezidenţial şi Programul de prevenire a abandonului școlar au pus în scenă un încântător și emoționant program artistic prin intermediul căruia limba română a fost sărbătorită așa cum se cuvine.
Copiii s-au întrecut în cadrul unui concurs de recitat poezii dedicate limbii române, au cântat și au dansat pe ritmuri tradiționale, demonstrându-și astfel respectul și iubirea față de dulcele grai românesc.
Cu prilejul evenimentului dedicat Zilei Limbii Române, copiii au avut ocazia să îl cunoască pe scriitorul Petre Crăciun, unul dintre cei mai cunoscuți autori români de literatură pentru copii și să asculte câteva povești lecturate chiar de creatorul lor.
Evenimentul, găzduit de Complexul pentru activități recreative și educative „Sf. Pantelimon”, a inclus și o paradă intitulată „Marșul cărților”, în cadrul căreia copiii și-au arătat atât îndemânarea și imaginația, cât și dragostea pentru lectură.
Au fost acordate premii și mențiuni pentru câștigătorii concursului de recitat și trofeul „Micul cititor” pentru cel mai frumos costum de la „Marșul cărților”.
Parteneri în organizarea evenimentului dedicat Zilei Limbii Române au fost Editura Eikon, Editura Coresi, Heidi România, Chipita România și Asociația Maia. Cu sprijinul partenerilor, toți copiii participanți la eveniment au primit cadouri, constând în cărți și dulciuri.

Ultima actualizare in 16 iulie 2020

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
administrare site, administrare website, intretinere site, administrare site web