LOGO gdaspc 2 ok

1Iunie

1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le oferi iubirea şi aprecierea noastră.
Pentru a aduce zâmbetul pe buzele copiilor, noi ce ne dedicăm zi de zi copiilor, am avut plăcerea să dăruim cadouri acestora şi să- i răsplătim pentru faptul că sunt minunati, în această zi specială de 1 Iunie.
Ne-am simţit minunat să vedem bucuria cu care am fost întâmpinaţi şi misterul din spatele ochilor asupra pungilor pline cu dulciuri şi jucării.
În prezenta lor, nu putem să nu recunoaştem că şi noi cei mari, trăim în sufletele noastre sentimente de melancolie şi dor, atunci când mici fiind ne bucuram de îmbrăţisările, vorbele dulci, darurile şi prezenţa celor iubiţi. Un filosof spunea odată să privim lumea cu ochi de copil, este mai frumoasă. Aceasta este şi părerea noastră, de aceea prin puţinul care îl dăruim, dar prin munca intensă în sprijinul copiilor, ne dorim ca viaţa lor să fie mereu frumoasă, activă, să le ocrotim sentimentele, dorinţele şi nevoile.
Din suflet, pentru toţi copiii noştrii, vă dorim doar bucurii. La mulţi ani!

LOGO gdaspc 2 ok

Ziua Europei

De ziua Europei, un număr de 50 de copii din cadrul centrelor ”Pinocchio”, ”Sfânta Maria” și ”Casa din Tei” și-au luat în serios rolurile de micuți cetățeni europeni și au celebrat ziua de 9 mai printr-un acțiune desfășurată la Centrul de zi ”Clubul Seniorilor”. Copiii au identificat pe hartă țările Europei, au aflat semnificația culorilor ce se regăsesc pe steagurile celor 28 de state ale Uniunii Europene și au ascultat imnurile de stat ale tuturor țărilor care alcătuiesc Comunitatea Europeană. Pe acordurile Odei Bucuriei (imnul oficial al Uniunii Europene) a avut loc o paradă a steagurilor țărilor comunitare iar la sfârșitul evenimentului copiii au fost răsplătiți cu dulciuri … evident produse în Europa.
La mulți ani EUROPA! La mulți ani tuturor europenilor!

LOGO gdaspc 2 ok

În așteptarea Iepurașului

În așteptarea Iepurașului de Paște, copiii din cadrul Centrului de Asistenţă şi Sprijin pentru Prevenirea Situaţiilor ce Pun în Pericol Securitatea şi Dezvoltarea Copilului ’’Casa din Tei” împreună cu personalul de specialitate au pregătit și susținut un program artistic în prezența primarului sectorului 2, domnul Mugur Mihai Toader, a conducerii DGASPC Sector 2, a reprezentanților Fundației ”Inimi Deschise” și a Asociației ” Every Matrix Kids Academy”, două dintre ONG-urile care se implică cu foarte multă dăruire în activitățile sociale desfășurate în cadrul sistemului de protecție al copilului din sectorul 2, precum și ai numeroși prieteni și colaboratori ai centrului.
Pe lângă programul artistic special pregătit cu acest prilej, copiii, în cadrul atelierului de creație “Micii artiști”, au vopsit, încondeiat și ornat ouă și au lucrat decorațiuni pentru împodobirea centrului, iar o parte din lucrări au fost oferite persoanelor dragi, cu ocazia sărbătorilor pascale.
Cel mai așteptat personaj, Iepurașul de Paște, a sosit încărcat cu multe daruri care au fost oferite copiilor cu sprijinul domnului primar și a prietenilor centrului prezenți la eveniment

LOGO gdaspc 2 ok

Un Paște mai bun!

La Complexul ”Sf. Pantelimon” a avut loc un eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale, în prezența primarului sectorului 2, domnul Mugur Mihai Toader, a domnului Dan Cristian Popescu – viceprimarul sectorului 2 precum și a reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2. Iepurașul a sosit pentru un număr de 244 de copii aflați în plasament familial, din cadrul rețelei de asistență maternală și din Centrul de zi ”Pinocchio” care au primit cadouri constând în produse tradiționale de Paști (dulciuri și alimente).

Darurile au fost oferite cu generozitate de către Fundația Tuna România care a fost reprezentată de către domnii Emin Korkut – Director și Mustafa Erdogan – Secretarul General al Fundației Tuna România. Fundația Tuna reprezintă un exemplu de implicare și suport în efortul autorităților locale ale sectorului 2 de a aduce bucurie în rândul persoanelor din comunitatea sectorului 2.

Personalitățile și oficialitățile prezente au fost sprijinite în oferirea cadourilor de către fostul internaţional de fotbal al României, Lucian Sânmărtean.

LOGO gdaspc 2 ok

BUCURII DE PRIMĂVARĂ – TRADIȚII PASCALE

Cel mai iubit personaj al primăverii, Iepurașul de Paște, a sosit la Complexul ”Sfântul Pantelimon” pentru 86 de copii înscriși în programele de prevenire a abandonului școlar ale Școlii Gimnaziale nr. 25, Școlii Gimnaziale nr. 62, Școlii Gimnaziale ”Maica Domnului”, Școlii Gimnaziale ”Petre Ghelmez” precum și ai centrelor ”Sf. Pantelimon” și ”Sfânta Maria”.
În prezența primarului sectorului 2, dl. Mihai Mugur Toader, a colegilor și personalului de specialitate din cadrul DGASPC Sector 2, copiii au încondeiat ouă și au realizat felicitări tematice.
Darurile au fost oferite de Asociația ”Psihobucuria” prin intermediul doamnei psiholog Mihaela Bucur – președintele asociației, prezentă la eveniment.