LOGO gdaspc 2 ok

Expoziție de pictură – „Rond de anotimpuri”

Vineri, 18 noiembrie 2016, orele 17.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Rond de anotimpuri”, autori: Valentin Baban și Georgeta Atanasiu Niculae.

Valentin BABAN s-a născut în data de 25 aprilie 1950, la Constanța, fiind de profesie economist. În anul 2005, a absolvit Școala de Artă București, clasa profesor artist plastic Florian Lucan.
Activitate:
• 2002-2005: a urmat Școala de Artă București, profesor artist plastic Florian Lucan;
• 2012-2015: a participat la taberele de creație-pictură în Delta Dunării, îndrumători profesorii Iuliana și Florian Lucan.
Expoziții de grup:
• mai 2009: expoziția „Atelier Deschis”, deschisă la Casa de Cultură a Ministerului de Interne;
• iulie 2009: expoziție deschisă la Galeria Veroniki Art din București;
• septembrie 2009: expoziție deschisă la Galeria Municipiului București, cu ocazia evenimentului „București 550”;
• decembrie 2013 – ianuarie 2014: expoziția „Confluențe plastice romano-italiene”, organizată de Asociația Culturală Româno-Italiană;
• martie- aprilie 2016: expoziția „Vise in Balcani”, deschisă la Galeria de artă Artut din București;
• mai 2016: expoziția „Flori pentru Luminița”, deschisă la Galeria de artă Artut din București;
• august 2016: expoziție organizată la Parlamentul României în cadrul concursului de pictură marină „Dimitrie Știubei”, ediția a-XVIII-a, sub patronajul Parlamentului României – Statul Major al Forțelor Navale, de către Liga Navală Română – filiala București și Uniunea Artiștilor Plastici – filiala București;
• august – septembrie 2016: expoziția „Marina în pictura românească din colecții particulare”, deschisă la Muzeul Național Cotroceni;
• octombrie – noiembrie 2016: expoziția „Temeiuri” – ediția de toamnă 2016 a Salonului Național al Artelor, organizat la Parlamentul României – Sala Constantin Brâncuși, de către Uniunea Artiștilor Plastici din București.
Expoziții personale:
• noiembrie-decembrie 2010: expoziție personală „Alternanțe”, deschisă la Cercul Militar Național București – Sala Foaier;
• august 2013: a primit o mențiune la concursul de pictură marină „Dimitrie Știubei”, organizat la Cercul Militar Național București;
• mai – iunie 2016: expoziție comună cu artistul plastic Elixenia Dorina Novac „Physis și Poiesis”, deschisă la U-ART Galery;

Georgeta ATANASIU NICULAE s-a născut în data de 9 februarie 1953. În anul 2008, a absolvit Şcoala de Artă Bucureşti, specialitatea pictură, clasa profesor Florian Lucan.
Expoziții de grup:
• iunie 2009: expoziția „Cadențe ritmice”, organizată la Centrul Militar Național;
• septembrie 2009: expoziție organizată la Galeria Nouă din București;
• iunie – iulie 2012: expoziția „Mărturii și semne pentru acum și mai târziu”, organizată la Galeria Veroniki Art din București;
• octombrie 2015: expoziția „Bucureștiul de ieri şi de azi”, deschisă la Galeria de artă Artut din București;
• martie 2016: expoziția „Vise în Balcani”, deschisă la Galeria de artă Artut din București;
• iunie 2016: expoziția „Flori pentru Luminița” deschisă la Galeria de artă Artut din București;
• august – septembrie 2016: expoziția „Marina în pictura românească din colecții particulare”, deschisă la Muzeul Național Cotroceni;
• octombrie – noiembrie 2016: expoziția „Temeiuri” – ediția de toamnă 2016 a Salonului Național al Artelor, organizat la Parlamentul României – Sala Constantin Brâncuși, de către Uniunea Artiștilor Plastici din București.
Expoziții personale:
• noiembrie 2009: expoziție de peisaj urban, organizată la Ministerul Administrației și Internelor;
• septembrie 2015: expoziția „Seva”, organizată la Centrul Militar Național.

Vernisarea expoziției a fost făcută de artistul plastic Virgil Cojocaru. Despre operele celor doi artiști au vorbit Maria Alexe și Iuliana Lucan, iar scriitorul Geo Călugăru, inspirat de lucrările artiștilor a compus câteva catrene.

LOGO gdaspc 2 ok

Lansare de carte

Vineri, 18 noiembrie 2016, orele 14.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc lansarea volumului de poezii „Culori pe eșafod”, autor Aura Dan.

Aura Dan s-a născut pe 23 ianuarie 1966, în orașul Tecuci, județul Galați. A început să publice versuri mai întâi pe grupurile de poezie și apoi pe site-urile literare: Grai românesc și Poeții noștri.
A debutat în anul 2015, printr-o plachetă de versuri „Rămășițe în culori”, care a cuprins 33 de poezii. A colaborat la câteva antologii literare, printre care amintim: „Speranța în versuri”, „Literatura de ieri, de azi și de mâine”, antologia bilingvă româno-rusă „Lumina cuvintelor” și antologia trilingvă româno-italiano-portugheză „Sub curcubeul prieteniei”. De asemenea, colaborează și la antologia bilingvă româno-italiană „Mugurii primăverii”, ce se află în curs de apariție.
Volumul lansat astăzi cuprinde 133 de poezii și după cum spune și autoarea, versurile sale sunt despre oameni, sentimente și gânduri, dragoste și doruri, fapte și visuri, poeziile fiind inspirate din natură, din jocuri de cuvinte, din bucurii și deziluzii, din revolte și neputințe și nu în ultimul rând din viață.
Referiri la volumul lansat astăzi au făcut scriitorii Geo Călugăru și Dumitru Dănăilă, poeții Maria Niculescu și Trandafir Sîmpetru, Liliana Liciu, prof. univ. Gheorghe Țiclete, Virginia Popescu, Doina Ghițescu, Cristina Crețu, Raluca Tudor, Diana Olteanu, Maria Filipiu, Ramona Muller,
A recitat actrița Doina Ghițescu .

LOGO gdaspc 2 ok

„ Anotimpurile și iubirea în poezia lui Coșbuc”

Miercuri, 16 noiembrie 2016, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, s-a desfășurat evenimentul cultural-artistic „Moment poetic în interepretarea actorilor îndrăgiți”, sub genericul „Anotimpurile și iubirea în poezia lui Coșbuc”.
Toți cei prezenți au ascultat, cu deosebită plăcere câteva dintre creațiile poetului ardelean George Coșbuc, în interpretarea distinșilor actori: Valeria Gagealov, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Mihai Niculescu, Ion Arcudeanu, Sergiu Cioiu, Simona Onuțu, Doina Ghițescu, fiind prezent și Excelența Sa domnul Ambasador Andrei Magheru.
De asemenea, doamna profesoară Floarea Necşoiu care, lunar, în cadrul Cenaclului literar „Octavian Goga”, prezintă rubrica permanentă „În apărarea limbii române”, a făcut o memorabilă expunere a vieții și activității marelui poet, celebrat în acestă frumoasă zi de toamnă.
Auditorul prezent a savurat cu nesaț poezii cunoscute și iubite de fiecare dintre cei prezenți, interpretate cu har artistic de îndrăgiții noștri actori. Dintre poeziile ascultate amintim: Trei, Doamne, și toți trei!, Rea de plată, Nu te-ai priceput, Zile de toamnă, Cetatea Neamțului, O scrisoare de la Muselim-Selo, Nuntă în Codru, El-Zorab, La oglindă, Hora, Iarna pe uliță, Logică, Cântece, Numai una, Ispita, Supțirica din vecini.

Coordonator – Valeria Gagealov – Actriță, Președinte de Onoare al Centrului

LOGO gdaspc 2 ok

Concert Cameral „Cvartetul Credo”

Vineri, 11 noiembrie 2016, orele 17.00 la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, a avut loc concertul Cameral „Cvartetul Credo”.
Invitat – Emilia David, violoncel
Cvartetul CREDO este alcătuit din:
• Tatiana Noia-vioara I;
• Mihai Perciun-vioara II;
• Petru Dan-violă;
• Teodor Chircu-violoncel.

Programul este cameral alcătuit din cvintete de coarde cu 2 violoncele:
 Luigi Boccherini: Cvintetul op.42 nr.2 in Do Major
• Andante con moto;
• Menuetto con grazia;
• Adagio assai;
• Rondeau. Allegretto moderato.
 Franz Schubert: Cvintetul D 956 in Do Major
• Allegro ma non troppo;
• Adagio;
• Scherzo;
• Allegretto.
• TATIANA NOIA – Vioară, Violă

TATIANA NOIA – Vioară, Violă
Tatiana Noia este bsolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa de vioară. A participat la programe post-universitare de pregătire violonistică la Weimar / Germania.
În prezent este conferenţiar universitar, specialitatea vioară, la aceeaşi Universitate. A susţinut concerte în ţară, atât ca solistă cât şi în formaţii camerale.
Este membră a Orchestrei de Cameră a Inginerilor şi a Orchestrei Medicilor împreună cu care a avut numeroase apariţii solistice. A luat parte la două turnee de concerte în Anglia şi în Germania cu Orchestra Inginerilor. Cântă adesea muzică de cameră cu formaţii profesioniste şi de amatori. A participat alături de ceilalţi membrii ai cvartetului la turnee camerale în Anglia, Italia, Elveţia, Franţa.

MIHAI PERCIUN – Vioară
Mihai Perciun este absolvit al Facultății de Automatică şi Calculatoare a Universitaţii Politehnice Bucureşti.
În prezent lucrează ca inginer de sistem al reţelei de calculatoare destinate supravegherii traficului aerian în România-ROMATSA.
A început studiul viorii la cinci ani, la liceul de muzică. Student fiind, a cântat în orchestrele universitare, obţinând premii, ca solist, la concursurile studenţeşti naţionale. Ulterior a devenit membru al orchestrelor medicilor și inginerilor din Bucureşti, fiind de mai multe ori solist în concertele acestora și alături de care a participat la turnee în: Anglia, Germania, Italia, Malta.
Este membru al ansamblului „Les Musiciens d’Europe”. A participat la turnee camerale în: Anglia, Franţa, Luxemburg şi Elveţia.

PETRU DAN – Violă, Vioară
Petru Dan este Doctor în electronică. Deţine titlul de “Executive MBA” în urma absolvirii unor programe de studii post-universitare de management şi administrare a afacerilor în România, Japonia şi SUA.
În prezent ocupă o funcţie de conducere în filiala română a companiei industriale multinaţionale LINDE GROUP şi este cadru didactic asociat la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
A început studiul viorii la şapte ani, la Liceul “G. Enescu”, iar la doisprezece ani a început studiul compoziţiei. Cea mai importantă parte a pregătirii sale muzicale o datorează însă tatălui său, Dr. Emeric Dan, cu care a cântat muzică de cameră din copilarie. Pe lângă Orchestra Inginerilor, cu care a participat la turneele din Anglia, cântă şi în Orchestra Medicilor. Împreună cu Teodor Chircu a participat la un turneu de concerte camerale în Anglia.

TEODOR CHIRCU – Violoncel
Teodor Chircu a absolvit Facultatea de Energetică a Universităţii Politehnice din Bucureşti şi Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice.
Este inginer proiectant la Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare din Bucureşti.
A început studiul violoncelului la zece ani, la şcoala de muzică.
La treisprezece ani devine membru al orchestrei Operei din Constanţa, unde activează în paralel cu cursurile şcolare.
Ca student, devine cel mai tânăr membru al Orchestrei Inginerilor, fiind astăzi unul dintre “veteranii” acesteia.
A cântat în numeroase concerte ale orchestrei în România, inclusiv ca solist, şi a participat la turneele acesteia în Anglia. A participat la un nou turneu de concerte camerale, tot în Anglia, împreună cu Petru Dan.
A obţinut câteva premii muzicale la concursuri naţionale pentru interpreţi amatori. Este membru al Orchestrei Medicilor.

LOGO gdaspc 2 ok

Sculptură, pictură și quilturi

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, orele 12.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură și pictură, autor Ion Filotti și quilturi, autoare  Alexandra Filotti.

Alexandra Filotti, de profesie arhitect, mărturisește că a fost dintotdeauna atrasă de structura materialelor textile și de posibilitățile de creație pe care le oferă. După încheierea activității profesionale a găsit, în fine, răgazul pentru a adânci explorarea unui meșteșug mai puțin cunoscut pe meleagurile noastre, pe care îl descoperise în 1983 în Statele Unite: quilting-ul.

Tehnica matlasării pentru a uni mai multe straturi textile este străveche ca și asamblarea a diverse bucățele de materiale și a apărut din rațiuni utilitare. În Statele Unite ale Americii, acest meșteșug al primilor coloniști s-a răspândit vertiginos odată cu industrializarea până la a deveni arta națională. Odată cu apariția internetului, quilting-ul, ca și alte domenii, a atins și el globalizarea. Tehnicile de realizare nu mai au fost secrete, rămâne însă ca personalitatea fiecărei quilteuze să aducă ceva nou prin îmbinarea unică a fațetelor unui quilt: coloritul, imprimeurile, designul în ansamblu și quilting-ul propriu zis, adică traseele liniilor de matlasare. Fascinația unui quilt rezidă tocmai în suprapunerea și interferența acestor componente.

Alexandra Filotti a fost din 2010 membră a Asociației Române de Patchwork sub îndrumarea doamnei Adina Popescu și a participat la toate expozițiile anuale ale asociației.

 

Ion Filotti este inginer și matematician. Interesul său pentru artele plastice s-a trezit devreme și a rămas totdeauna treaz, chiar și când alte interese l-au absorbit cu precădere. Artele plastice și cele matematice sunt pentru el două mijloace de descoperire a lumii.

 

Uimirea în fața autoportetului lui Leonardo este impulsul inițial spre artele plastice. Urmează o inițiere mai serioasă în arta desenului sub îndrumarea lui Sabin Bălașa, la sfârșitul anilor ’50. Se împrietenește atunci cu un grup de pasionați de pictură și desen între care Șerban Epure, Letiția Bucur, Teodor Moraru, Horia Bernea, Sanda Vincenz, grup consacrat de Prof. Ion Bogdan Lefter ca «Grupul de la Poiana Mărului ». A participat cu mai multe lucrări la Bienalele de Amatori.

Spre deosebire de acești prieteni, este și foarte atras de știintță, în special de nou apăruta informatică. Are norocul să fie alături de Grigore Moisil la Centrul său de Calcul la Universitatea din București. Efectuează un lung parcurs profesional în cercetare în învățământul universitar și în cel al realizării de produse software.

În 2003 decide să reia pensulele și creionul. Lucrează cu diverși profesori la Paris, în principal cu Didier Piketty și, de câțiva ani, cu sculptorul Zoltan Zsako.

 

Vernisarea expoziției a fost făcută de istoricul de artă Ruxanda Beldiman.

LOGO gdaspc 2 ok

Spectacol de teatru „Ketchup”

Vineri, 28 octombrie 2016, orele 18.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc avanpremiera spectacolului de teatru „Ketchup”, de Andrei Cotarcea.

 

Piesa de teatru KETCHUP este un produs din ingrediente amuzante, un amestec de situaţii neprevăzute, ironie şi sarcasm în proporţii variabile.

Prins în capcană, şi la propriu şi la figurat, între o frumoasă amantă şi o brută în postură de instalator, eroul acestei comedii dulci şi picante este nevoit să apeleze la toate mijloacele ce-i stau la dispoziţie pentru a scăpa cu viaţă.  O partidă de amor se transformă pe neaşteptate  într-o situaţie pe cât de neprevăzută pe atât de dramatică, în care viaţa îi este pusă în pericol. Cu abilitate şi inteligenţă, el reuşeşte să se transforme din victimă în partenerul agresorului său şi să-l determine pe acesta să renunţe la intenţiile sale. Dar care erau adevaratele intenţii ale acestuia şi cu ce preţ e dispus să renunţe la ele?

 

Distribuția:

  • Iulian Ilinca,
  • Constantin Zamfirescu,
  • Ioana-Ancuţa Vochin.

 

Regia –  Andrei Cotarcea

 

Printre participanți a fost regizorul și profesorul Ioan Cărmăzan, care ne-a mărturisit că a fost încântat de prestația actorilor, doi dintre aceștia fiind foști studenți.

LOGO gdaspc 2 ok

„La mulți ani Calderon!” – 28.10.2016

Vineri, 28 octombrie 2016, orele 10.00 la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, a avut loc evenimentul aniversar „7 ani de Calderon şi mii de evenimente de neuitat”.

În prezența domnului Primar al Sectorului  2, Mugur Mihai Toader, au fost prezenți la acest moment aniversar numeroase personalități din peisajul cultural românesc, alături de doamna teatrului românesc Valeria Gagealov, preşedinte onorific al centrului, Excelența Sa domnul Ambasador Andrei Magheru, vicepreședinte onorific al centrului,  precum și membri fideli ai centrului.

Plecând de la sintagma „cultura este cartea de vizită a oricărui popor”, domnul Primar Mugur Mihai Toader a precizat că Primăria Sectorului 2,  susține continuu activitățile cultural – științifice, educative și recreative care se desfășoară, cu profesionalism și dăruire, la înalte standarde de calitate, în acest centru de referință din inima Bucureștului, precum și în celelalte șase centre ale Primăriei Sectorului 2, la care au acces toţi cetăţenii locuitori ai sectorului 2, de la copii la vârsnici, toate serviciile fiind oferite în mod gratuit.

Goethe spunea: “Fiecare om ar trebui să asculte puţină muzică, să citească puţină poezie şi să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viaţa sa, astfel încât îngrijorările lumeşti să nu-i altereze simţul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman”.

Ne putem mândri că în Centrul Socio-Cultural „Jean Louis Calderon” se întâmplă toate acestea.

În cei 7 ani de activitate, plini de satisfacții și împliniri, au trecut pragul Centrului Calderon oaspeţi de seamă din ţară şi de peste hotare: academicieni, scriitori, dramaturgi, actori, critici de artă şi literatură, artişti plastici, profesori, în aceşti ani stabilindu-se importante relaţii culturale.

Au participat la diferite evenimente ambasadori ai Franței, ai Olandei reprezentanți ai misiunilor diplomatice din Belgia, ambasadori ai Indiei. Chiar săptămâna trecută, noul ambasador al Indiei la București a afirmat că prima vizită la o instituție publică, de la sosirea sa în România, a făcut-o la Centrul Calderon, auzind de preocupările acestuia pentru cunoașterea și realizarea de legături culturale de pretutindeni.

Pentru cunoștințele și experiențele pe care doamna Valeria Gagealov, împreună cu Excelenţa Sa domnul Ambasador Andrei Magheru le-a dăriut și împărtășit membrilor Centrului Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, Primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, le-a mulțumit, sperând totodată, că membrii centrului se vor bucura, în continuare, de plăcuta prezenţă a domniilor lor. De asemenea, le-a multumit coordonatorilor de evenimente cultural-artistice și educative care, în această perioadă, au contribuit la realizarea frumoaselor evenimente și le-a urat tuturor „La mulți și rodnici ani!”.

Dintre oamenii de cultură, prezenți la acest frumos eveniment aniversar amintim scriitorii: Emil Lungeanu, prof. univ. Ion Dodu Bălan, Radu Voinescu, Aurel Maria Baros, Lucian Gruia,  Corneliu Zeana, Florentin Popescu, Geo Călugăru, Petru Demetru Popescu, Elena Armenescu, directorul Editurii Betta Nicolae Roșu, prof. Floarea Necșoiu, prof. univ. dr. Crina Bocșan Decuseară, actorii: Ion Arcudeanu, Genoveva Preda, Cristina Deleanu, Doina Ghițescu, Simona Onuțu, Claudia Negroiu și alții.

Cei care au luat cuvântul au definit Centrul Calderon ca fiind :

  • „locul unde s-au pus bazele unor activități plăcute publicului, o adevărată uzină vie, funcționând cu toate motoarele, necesară ca aerul și apa”;
  • „un palat pentru cultură, o bijuterie”;
  • „o istorie despre oameni, nu despre locuri”;
  • „un punct de reper pe harta României, o insulă de liniște și inspirație”;
  • „un fenomen”.

Cu ocazia aniversării celor 7 ani, Domnul Primar Mugur Mihai Toader   în semn de recunoștință și prețuire, a acordat diplome de excelență a Primăriei Sectorului 2, doamnei Valeria Gagealov, urmând ca personalităților implicate activ și constant în coordonarea și derularea activităților cultural – artistice ale Centrului Socio – Cultural „Jean-Louis Calderon”, să le fie înmânate în cadrul activităților care le coordoneză, în prezența membrilor.
„La mulți ani Calderon!”

 

LOGO gdaspc 2 ok

Noul Ambasador al Indiei la „Calderon”

Joi, 20 octombrie 2016, orele 17.00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon”, al Primăriei Sectorului 2, a avut loc Salonul Literar – „Colocviile de Marți”, cu tema:

Sanscrita și Europa”.

Fiind atras de tema propusă, noul Ambasador al Indiei la București, Excelența Sa Dr. A.V.S. Ramesh Chandra ne-a onorat cu prezența domniei sale, mărturisind că este prima vizită la o instituție publică, de la sosirea sa în România. În cuvântul său Excelența Sa a reiterat vechile relații diplomatice, culturale și de prietenie dintre România și India,  evidențiind faptul că limba sanscrită (संस्कृतम् în sanscrită) este printre primele limbi indo-europene scrise, fiind și limba oficială a Indiei. În ultimii ani au fost multe proiecte pentru a aduce din nou la viață această limbă antică, care deși „moartă”, trăiește datorită vorbitorilor săi nenativi, aceștia având o aleasă educație.

Programul a cuprins:

  • Recital – Silvia Cinca, scriitoare româno-americană

Despre cartea sa „Dansezi? ” au făcut referire:

– Gabriela Ana Bălan – „Silvia Cinca vine cu o invitaţie la dans”;

– Gheorghe A. Stroia  – „Silvia Cinca este adepta romantismului-meditativ”.

  • Premieră – Niculae Urs: Înecatul sau lovit cu leuca după A. P. Cehov
  • Intervenții:

Puși Dinulescu: Cumințenia românilor;

George Anca: Sanscrita și Europa;

Viorel Speteanu: Codrii Cosminului.

  • Teatru de poezie: Gabriela Tănase, Vali Pena, Ștefan Opreanu.
  • Lansări de carte:

Mircea Coloșenco: Convorbiri cu Mihai Șora, Sera, Bârlad, 2016;

Constantin Crișan: Bioetica postmodernismului, Sera, 2016;

Vladimir Udrescu: Telegarii de poștă, TipoMoldova, 2016;

Valentin Rădulescu: Supradoza de vise, Amanda, 2016.

 

Coordonator: Dr. George Anca

LOGO gdaspc 2 ok

„Rapsodii de toamnă”

Miercuri, 12 octombrie 2016, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” s-a desfășurat evenimentul cultural-artistic „Moment poetic în interepretarea actorilor îndragiți”, sub genericul „Rapsodii de toamnă”.     

Toți cei prezenți au ascultat, cu deosebită plăcere, poezii din: George Topîrceanu, George Bacovia, Cincinat Pavelescu, Ion Minulescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mircea Micu, Horia Bădescu, etc, în interpretarea distinșilor actori: Valeria Gagealov, Simona Onuțu, Eugen Cristea, Ion Arcudeanu, Mihai Niculescu, cu participarea Excelenței Sale domnul Ambasador Andrei Magheru. Au avut intervenții, scriitorul Geo Călugăru și poetul Petru Solonaru.

De asemenea, au fost ascultate cu încântare melodii  interpretate de:

Cornel Fugaru, Tudor Gheorghe, Tatiana Stepa și Adrian Păunescu pe versurile dedicate toamnei de: Nichita Stănescu –  „Emoție de toamnă”; Octavian Goga – „Niciodată toamna”; Adrian Păunescu –  „Și totuși vine toamna”.

 

Coordonator – Valeria Gagealov – Actriță, Președinte de Onoare al Centrului